a mai trecut o zi..a mai trecut o saptamana...a mai trecut o clipa...s-a sfarsit din nou...aud aceiasi voce care-mi rosteste niste cuvinte stalcite si confuze...e o iluzie sau poate e doar ceva nou cu care nu imi pot obisnui privirea, auzul, simturile...imi e dor...as vrea sa simt din nou acea vibratie a coardei usor atinse de inima mea batand de sunetul usor suflandu-mi in ureche...celor care cred ca viata asta cu iubire va scapa...le vom canta...le vom canta...si sa-mi cante mereu si acum sa-mi cante dragostea, sa-mi cante o clipa de fericire, un strop de iluzie fina...de fapt...nu-mi permit o iluzie...e prea greu sa-mi imaginez piesa noastra fara o chitara, fara ochi aia negri si parul ciufulit...si sentimentele mele reci...vreau sa-ti simt sufletul gol in care bate o vapaie, in care ultima scanteie mai licureste si sa pot deschide iar focul....poate vreau prea mult...poate ar trebui sa ma opresc aici??e doar imaginatia mea? e doar dorinta mea?nu vreau...nu vreau sa cred in teatrul asta fals...toti suntem actori, dar prea putini stim sa jucam si prea putini suntem artisiti...imi vine greu sa ma gandesc la ziua aia friguroasa fara sunetul strib al chitarii aruncate in coltul inimii tale...nu o sa pot arunca in focul din semineu imaginea noastra, aceasta foaie..sa-mi ard gandurile, ideile...e doar zgomotul rotilor de tren care ma duc spre tine usor usor, dar greu, e departe de aici , acolo, de noi...care noi???e intuneric si nu se mai vede in geam din cauza luminii decat fata mea reflectata in geamul murdar de cuvintele nespuse...parca privindu-ma ma vad langa tine...degeaba, in zadar...nu vreau sa iti mai vad ochii...dar nu pot, urasc sa-mi vi in minte si sa nu te pot strange in brate sa-ti mai simt acel sarut pe gat, par, ureche, obraz,in fuga de la semafor si privirile celor din jur care treceau pe langa noi, si vocea care-mi spune parca lasa-l nu iti apartine...nu vreau sa treaca ani, nu vreau sa fie joi, nu vreau sa uit acea zi de marti, nu vreau sa fiu matura, sa fiu improscata cu o gramada de griji, probleme si idile, vreau copilaria aia pierduta si neinteleasa pe care am senzatia ca nu am stiut sa o traiesc asa cum ar fi trebuit...vreau sa simt zgomotul apei curgand usor la vale si frunzele zbuciumate atinse usor de adierea vantului, vreau sa simt nisipul cu pietre scufundat in acelasi interval de timp de apa rece care mai aduce o speranta pe mal si o abandoneaza sau o mai trage odata dupa ea...e imaginea in care se reflecta stanca, noi...nu stiu care noi?....firele verzi de iarba ce se inalta atunci cand stai intins pe spate si privesti cerul si nori albi si puri ca de zapada...imi vine sa tulbur apa aia rece si sa imi scufund trupul in reflexia norilor, pe apa lina. e doar un vis, o noua imagine uitata, incerc sa uit usor, usor tot ce a trecut dar tot imi vine in minte acele buze fragede ce-mi imbujorau ochii si sufletul si totusi nu...as vrea acum alti ochi, alte buze...alta privire, alt sarut care sa-mi stinga o clipa din viata sa incheie o pagina...o noua pagina nescrisa,e un roman care nu se termina prea curand...sper si cred ca pot sa-mi traiesc visul un an doi, trei, sau doar o zi doua trei, sau doar o secunda...nu stiu...deja mi se inchid ochii in lumina asta care-mi orbeste gandul ratacit in inima ta care sigur m-a uitat, si m-ai uitat, regret...o doar un alt rand o alta hartie mototolita si ochi mei se deschid doar pentru a mai gasi privirea si aceste cuvinte soptite usor ca un apus de zi, de noapte, de vis....e O ILUZIE....nu mai VREAU...vreau sa strig doar e ceva SIMTIT!!!!pentru ca nu mai am timp pentru nimic pe lumea asta...totul zboara in bucati din mine, din tine, se duce departe, se inalta precum fumul din tigara raspunsului tau la intrabarea prost pusa a inimii facute scrum de fericire, defapt de ce nu putem fi fericiti de ce zilnic ne pierdem bucati din noi, e greu sa imi vad zilele ce vor veni fara toate lucrurile stupide ce-mi creeaza cadrul, recuzita, care ma ajuta sa invat sa zambesc sa imi gasesc iar si iar gandurile uitate in gandurile tale...degeaba...ultimele cuvinte....
Un comentariu:
"de ce nu putem fi fericiti de ce zilnic ne pierdem bucati din noi, e greu sa imi vad zilele ce vor vezi fara toate lucrurile stupide ce-mi creeaza cadrul recuzita, care ma ajuta sa invat sa zambesc sa imi gasesc iar si iar "....de ce? e o intrebare buna...dar cum? e dureroasa...pierdem bucati din noi ,pentru ca placam sufletul cu otel,iar la cea mai mica dezamagire se rupe,dar daca l-am lasa dezvelit?poate ca e suficient de rezistent ...dar ne e frica..
Trimiteți un comentariu