Roua pe gene

Ar trebui sa tin in mine, sa ma identific cu apasarea si nu sa o eliberez prin lacrimi, desi stau ca roua pe frunze si se preling usor pe obraz.

Retraiesc fiecare clipa de acum cinci ani, acelasi sentiment de tradare si nepasare, neputinta din partea mea...

Nimic nu ma mai poate face sa-mi revin, am pierdut totul, bucatica cu bucatica. Curand voi pierde si toate lacrimile, care cica te fac mai puternic.

Vreau doar sa fug, desi asta nu ar ajuta cu nimic, fiecare lacrima se va agata ca umbra de mine si-mi va rugini sufletul.

Nimeni nu se schimba, suntem doar o bucata de copac cioplita, dar care are aceeasi esenta inauntru.