Si...a doua oara mi-am zis ca o sa am grija, si am avut atata grija incat din nou am distrus fericirea....a mea si-a lui. Dupa ce totul era in paragina in jurul meu, aveam senzatia ca nu mai exista soare, a aparut, doar trei saptamani...l-am facut sa dispara. Am aceasta putere de a-mi distruge fericirea pentru ca-mi place sa-mi distrag atentia de la dorinta principala...si se duce, vin iar lacrimile, anxietatea si starea oribila in care totul e sub nori si ploaie si fara umbrela. Am vrut sa sterg totul, sa reactualizez programul, dar mi-a fost lene, si acum ma intreb de ce am fost atat de proasta incat sa nu o fac, si de ce sa suport iar durerea asta in inima si ochii umflati de plans. Si daca se intoarce o sa fie mereu umbra asta in spatele nostru, si daca nu se intoarce o sa innebunesc de dorul lui...
Imi trebuie putina ciocolata ca sa-mi distrug dieta,
imi trebuie un tip simpatic doar ca sa ranesc ce-mi placea mai mult ca oricand,
imi trebuie o ploaie ca sa-mi stric parul,
imi trebuie o rama ca sa fiu scarbita toata ziua,
imi trebuie un tip ca sa pierd ce numeam prietenie si incredere,
imi trebuie o melodie doar sa ma gandesc la el,
imi trebuie un cuvant ca sa-mi aduc aminte de trecut,
imi trebuie trei cuvinte doar ca sa sterg tot ce fusese acum doi ani,
imi trebuie o betie si-o nepasare ca sa-mi distrug viitorul,
imi trebuie o dorinta doar ca sa-mi incalc promisiunea,
imi trebuie o viziune in timp doar ca sa-mi dau seama cand sa ma opresc,
imi trebuie o calatorie cu trenul ca sa-mi pierd fericirea acum....
