Singur

 Toate se termina la un moment dat, si-ti dai seama ca te-ai oprit candva si nimanui nu i-a pasat, nu ai schimbat nimic cu asta, doar tu sa fi invatat ceva, dar nu-i obligatoriu.

Te gandesti ca poate daca nu te intorceai din drum nu pierdeai autobuzul sau daca mergeai mai repede...
Nimic cu sta in loc pentru tine, esti prea mic pentru a influenta ceva, pana si pe tine. Vei reusi sa schimbi ceva, cand te vei schimba pe tine pentru ca asa vrei, nu pentru ca asa vor ceilalti, si nu pentru ca de asta ar depinde celelalte.
Aduna toata ura si transform-o in putere, tine-o in palme si vei reusi.
Fa ca lucrurile sa se intample cand vrei tu, nu cand vor ceilalti...oricine ar fi nu va sta langa tine mereu.
Plangi-sufera-reuseste, dar SINGUR!

Ura...

 Inceputul e mereu mai greu...ajungi sa crezi ca poti face ceva si apoi in scurt timp iti dai seama ca tot ce considerai ca e aparte e de fapt doar o fatada. Te minti singur, te mint altii, te crezi un zmeu in universul tau, altii te vad puternic si ajungi sa te minti ca asa e si ti se spulbera tot ca o papadie in vant.
 Azi a fost vant puternic si ajung sa ma satur sa-mi spun tristetea si sa ma fortez sa-mi creez starea de bine si sa ma mint ca "o sa fie bine". E alta zi in care ma doare sufletul pentru ca:
-inca un om mi-a demonstrat ca e ca "ceilalti" si nu vrea sa schimbe asta,
-eu sunt fraiera ca nu-s ca ceilalti, pentru ca nu-mi place asta,
-sunt inconjurata de toti care fac tot, prin toate mijloacele...
 Incep iar sa ma gandesc la viitor si cred ca nu o sa am nimic din ce voiam, ca poate am gresit, ca poate trebuia sa fac ce-mi doream acum patru ani, ca poate...
Stiu ca o sa treaca asta si o sa-mi revin, dar vreau sa raman cu ura de acum si cu ambitia care urla acum in mine de ciuda pentru cuvintele reci spuse la telefon si cu dorinta de a face orice, oricum...dar stiu ca nu pot, pentru ca am fost "prost" educata.
 Maine vreau sa arat ca POT, dar acum urasc prea tare incat sa-mi eliberez creierul de ura si sa duc asta la bun sfarsit...
 Mereu e prea putin...prea putina dragoste, prea putin scris la un examen, prea putina credinta, prea putina dorinta, prea putina ambitie... si ma intreb "unde?"
Unde ajung? unde ma duc? unde e ambitia mea? unde e el? unde e ce voiam? unde-mi e norocul? unde-mi e speranta? unde-mi sunt cuvintele care ma minteau, dar imi dadeau putere pentru mai mult...
 O sa uit, dar acum doare si vreau sa stiu tot, dar cred ca e inutil, ma simt fara inceput, totul depinde de mine, dar uneori imi lipseste cheful si traiesc doar pentru ca respir.
Imi lipsesc multe, dar cica am tot ce vreau...

                                                                   Zvacneste ura-n mine...

Si...iar trebuie sa astept

Si...a doua oara mi-am zis ca o sa am grija, si am avut atata grija incat din nou am distrus fericirea....a mea si-a lui. Dupa ce totul era in paragina in jurul meu, aveam senzatia ca nu mai exista soare, a aparut, doar trei saptamani...l-am facut sa dispara. Am aceasta putere de a-mi distruge fericirea pentru ca-mi place sa-mi distrag atentia de la dorinta principala...si se duce, vin iar lacrimile, anxietatea si starea oribila in care totul e sub nori si ploaie si fara umbrela. Am vrut sa sterg totul, sa reactualizez programul, dar mi-a fost lene, si acum ma intreb de ce am fost atat de proasta incat sa nu o fac, si de ce sa suport iar durerea asta in inima si ochii umflati de plans. Si daca se intoarce o sa fie mereu umbra asta in spatele nostru, si daca nu se intoarce o sa innebunesc de dorul lui...
Imi trebuie putina ciocolata ca sa-mi distrug dieta,
imi trebuie un tip simpatic doar ca sa ranesc ce-mi placea mai mult ca oricand,
imi trebuie o ploaie ca sa-mi stric parul,
imi trebuie o rama ca sa fiu scarbita toata ziua,
imi trebuie un tip ca sa pierd ce numeam prietenie si incredere,
imi trebuie o melodie doar sa ma gandesc la el,
imi trebuie un cuvant ca sa-mi aduc aminte de trecut,
imi trebuie trei cuvinte doar ca sa sterg tot ce fusese acum doi ani,
imi trebuie o betie si-o nepasare ca sa-mi distrug viitorul,
imi trebuie o dorinta doar ca sa-mi incalc promisiunea,
imi trebuie o viziune in timp doar ca sa-mi dau seama cand sa ma opresc,
imi trebuie o calatorie cu trenul ca sa-mi pierd fericirea acum....

Dezbraca-te...

Si iar ajung la concluzia ca era mai bine inainte.
Era mai bine sa fii copil, sa te plimbe mama de mana, sa numere cu tine ciresele de pe cearceaf, seara inainte de culcare, sa-i simti mirosul de mama blanda.
Si....am plecat.
Acum sunt aici, UITE-MA! Imi plang de mila amintindu-mi ce frumos era.
Acum, ma izbesc de oameni. N-am vrut niciodata sa fiu om, am vrut sa fiu copil. Oamenii te schimba, iti fac si te fac rau.
Visam, in inocenta mea, ca voi ramane cu sufletul curat, de copil, dar am plecat.
Si ma gasesti aici, facand ce nu-mi placea sa primesc. Acum ofer cu drag. Ma las coplesita de placeri stupide, murdarindu-ma de oameni.
Sunt departe, nu stiu daca mai cunosc drumul sa ma intorc, si nu cred ca e doar un ocol, ci drumul pe care nu mi-l doream, dar pe care am pornit din cauza unui OM, pentru a deveni om.
Inot imbracata si nu pot inainta mai repete, ma agat in buruieni.
-Dezbraca-te!
-Ajuta-ma!
-Poti singura! Inca esti copil, poti...
-Nu vreau sa devin om... NU!
-Dezbraca-te!

Monolog...

E un fel de neincredere, si cu toate astea alcoolul m-a facut sa spun ceea ce reusisem sa stapanesc in mine noua luni, imi era bine...pardon, imi e bine!
-Credeam ca poti mai mult de atat!
-Mai mult decat sa te fac sa suferi?
-Nu ma intelege gresit.. nu m-ai facut sa sufar, ci m-ai facut sa te vad pe dinauntru. Imi pare rau ca vezi altfel lucrurile decat sunt. Trebuia sa-mi pastrez impresia de inceput si sa nu te reevaluez. Oamenii nu se schimba nici intr-o mie de ani, cu atat mai putin intr-un an, astfel incat sa cred ca tu esti "alfel" si prima impresie, de prost, e proasta... Nuuuuu, esti minunat, esti ce-si doreste orice fata, sa bei, sa duci o chitara, si sa faci ceva pentru ca intelegi altceva si apoi sa invinuiesti persoana, de ce n-a facut, frumos nu-i asa?!
-Chitara vietii!!!
-Are o coarda rupta. Asta ii e destinul, desi nu cred in el, e fascinant sa vezi ca oricat ai incerca sa o inlocuiesti ea tot se rupe. Prima oara eu, apoi tu...
-Am schimbat rolurile!
-Sper sa se intample cat mai des,si mai repede, si apoi sa vedem cine "sufera".
-Iti doresti sa sufar?
-Nu sunt frustrata! Incerc doar sa cred ca in viata totul se plateste.
-.....
-Nesiguranta??? Am intoleranta la lactoza si prostie!



.....The end is where I begin...harder....so I can make fun of you, embarassing, couldn't help it!......

MINE. PERFECT. VISEZ. FERICITA, POT??? NU!

A trecut cam o luna... am un sentiment ciudat, ceva s-a schimbat, atunci am considerat a fi "o saptamana norocoasa", acum ma doare capul si ma intreb daca e bine.

A trecut cam un an... e un sentiment si mai ciudat, multe s-au schimbat, atunci credeam ca e sfarsitul, acum imi doresc sa nu fi facut nimic din ce-am facut.

Un an, o luna, totuna...e acelasi sentiment de nedumerire ca atunci, acum e si un sentiment de...indiferenta, nu-mi mai pasa, si mai ales de MINE. Refuz sa cred ca ceva, atunci, a schimbat totul, a schimbat copilul intr-o curva. Refuz sa cred ca am facut tot ce-am facut, si ce n-am facut. Vreau sa ma intorc cu un an in urma si sa imi amintesc ce vorbeam in seara asta, ca nu esti decat un diavol care vrea sa discute, sa trateze problema, pe care din principiu o refuzam, dar care a reusit sa convinga inocenta aia idioata, mascata de o maturitate jucata prost in fata tuturor....o placere fugara, o intrebare idioata: "Asta e tot?" si apoi destramare totala. Regrete, lacrimi si sentimente de ura fata de dorinta de PERFECT.

De ce credeam ca-mi place? De ce ma mint ca-mi place? pentru ca-mi place!

Si mereu am crezut ca cu cat iti doresti mai mult, cu atat dorinta va deveni realitate mai repede, dar n-a facut decat sa ma nauceasca, sa-mi smulga orice speranta, sa accept, sa tac, sa...........VISEZ.

Doar iluzii.

Inchid ochii... dar nu-i nevoie, pentru ca-mi place sa visez si cu ochii deschisi, sperand ca lumina sa-mi orbeasca iluziile. Intr-un univers paralel, eu sunt FERICITA, fac teatru, pictez, adorm pe o plaja, imi zambeste-ii zambesc, ma infior, am acel album foto in care suntem fericiti...

Acum vreau sa sterg tot...POT???

Degeaba plangi, degeaba crezi, degeaba speri, degeaba mimezi fericirea, degeaba zambesti fals, degeaba cauti, degeaba.....

Inca mai caut imaginile alea vechi cu noi. Stiu ca le-am pierdut, dar parca...si totusi ar trebui sa interpretez cumva acea zi? acea zi in care o emotie puternica m-a cuprins, voiam sa plang, dar as fi vrut sa ma vezi (oricum nu se putea), as fi vrut sa nu fi vazut nimic (oricum nu se putea), as fi vrut sa ignor (oricum nu as fi putut).

Acum traiesc...asta... de aproape o luna. Pare perfect, dar nu simt... e bine, dar nu simt... sper, dar nu simt.

Asa am sa raman???

sper....sa NU!

Open your eyes...now!

I. Azi mi-am propus sa fac curat...in ganduri. E absurd sa nu poti sa renunti la ce iti doreai candva, e absurd sa vrei sa faci asta, in schimb... trebuie. Toti avem un trecut, totul e sa stii sa-l accepti. "Noi" nu am stiut asta, si regret, regret ca nu reusesc sa ma descarc de trecut, de amintirile unor frunze cazute prea devreme care la atingerea pamantului nu le-am putut pune intr-o carte veche sa se usuce, ci le-am calcat in picioare,le-am distrus. Acum nu vad decat fumul gros care-ti acopera fata straina, imi e straina, pentru ca nu e cea langa care eu ma trezeam dimineata zambind...De ce? Iar incep cu intrebari idioate si iar am inima incarcata si grea...nu e grea, e ranita pentru ca acum nu mai e floarea care reinvia in fiecare primavara, ci e bucuria care a murit odata cu trecutul. Si poate e adevarat ca traim mereu in minciuna si e adevarat ca nu sunt fericiti decat cei care cred in ceea ce nu exista, de aia am fost fericita? sau doar am mimat fericirea iar acum jocul s-a terminat. Care devenise doi??? The end is where I begin... nu plang dupa trecut, plang dupa cuvinte, cuvinte spuse usor care au scris mai mult decat voiau si mai mult de cat puteam sa-mi doresc, ca apoi cuvintele sa se stearga pentru ca le-ai scris cu cerneala si pe care le-am udat...cu lacrimi. S-a udat hartia.S-au sters cuvintele. S-a rupt hartia. Mai am un top. Un an. O melodie. Cuvinte. Nu e durere pentru ca daca ar fi fost iubire, falimentul ei ar fi fost si falimentul mintii si... ma uit la mine. De ce sa mor si eu ca ceilalti fara sa stiu nimic. Eu nu mai vreau sa am umbra...Eu vreau sa fiu omul acela fara umbra, nu vreau sa ma urmareasca nimic din spate si nici sa calc mereu ceva in picioare. Fara lumina, fara umbra. N-am sa mai vad. Insa am sa simt, tot, si poate am sa pot sa simt mai bine, decat am vazut.

II. Sa fugi de trecut, e un pacat. Sa ascunzi totul, sa incerci sa-ti dosesti toate amintirile, oricate camere la subsol ai avea, e inutil, pentru ca totul e acolo, e ca acea caramida pe care o tii in buzunar, si pe care o simti ca e grea si te apasa, iar dupa ce te obisnuiesti cu greutatea ei, constanta in timp, dai peste ea doar cand bagi mana in buzunar. Suntem pedepsiti sa ne amintim de trecut si sa avem oameni care ne inconjoara si spun ca ne inteleg suferinta dar de fapt nu fac decat sa-mi manance briosele cu scortisoara si sa-si bea cafeaua si cand pleaca, pleaca fara suferinta ta pe care pretind ca vor sa ti-o impartaseasca. Eu nu vreau sa aud toate acele stereotipii si ca daca ai sa calci intr-un rahat sa ti se spuna ca asa a vrut Dumnezeu. De ce sa vrea suferinta mea? De ce sa-ti fi pus sperantele in ceva ce urma sa nu mai fie? Ajungi sa-ti para rau de ce aveai si sperai sa ai si ca nimic nu-ti mai trebuie, sa renunti la tot pentru...nimicul de apoi.
Si daca ar exista acele universuri paralele, conform stiintei, pentru ca universul e infinit, ar exista un alt eu, un alt tu, care poate acum fac ce voiam sa facem, sunt fericiti si se bucura de tot ce nu vedem acum in universul asta. Ramai ingradit intr-un loc gri, cu mult fum si masini cu viteza mare pe bulevard unde oamenii iti apar din fata si te lovesc, fara sa-ti fi dat seama ca erau in fata ta si te-ai fi putut feri...Imi place sa simt ploaia si sa sa plang cand ploua pentru ca nu mi se vad lacrimile. Cautam motive, explicatii pentru ce ni se intampla dar nu e tot ce ne poate linisti sufletul. Vad ce tu nu vezi...Priveam in aceeasi directie si vedeam si eu ce vedeai tu. Tu nu vezi ce vad eu... "tiiule, nu vezi ce vad eu"...Eu vad ca nu o sa fie. E o gaura in perete, e ceva negru.

III. Si convinge-te. Uita-te spre cer, si spune-ti "asa e mereu". O alta zi, un alt om. Un alt om care sa-ti arate si sa te convinga ca asa e lumea. MATURIZEAZA-TE. Totul se invarte in jurul ideii asteia, fie ca ti-e dor sau nu de trecut, de liniste, de oameni, de ce aveai odata. De liniste, despre asta e vorba...poate atunci voiai, dar acum regreti. Inocenta...iti lipsete, e in tine dar numai in tine. Nu mai astepta, nu mai crede. Pana si cel ce odata era perfect, te-a tradat. Un alt om. Pornesti mereu cu increderea si zambetul pe buze, cica e mai bine. De ce sa cresti, de ce sa dai peste astea. De ce sa te lasi dusa de val, sa ajungi in jocul lor. De ce sa joci daca intri in hora?! De ce nu ma pot retrage cand vreau. Sa joace ei cacatul asta. De ce ne invartim in jurul aceluiasi lucru? Open your eyes, Open your eyes, Open your eyes now...nu pot! Ma mint si ii mint si pe ceilalti. Ma pot minti mult...cred ca-mi place. Sau poate asa ma protejez. Sa spunem "daca" si daca... Daca nu te-as fi-ntalnit vreodata, daca as fi fugit, daca n-as fi fost lasa, daca as fi avut noroc...Sunt doar ipoteze. Refuz sa cred ca asta e adevarul, poate nu-s suficient de matura cum ma crede mama, de fapt nu stie...Ea doar crede. O mint si pe ea...
Vedeam fericirea, care acum s-a scurs ca o clepsidra. E vina mea? Am ramas jos, si in loc sa ma ridic, n-am facut decat sa ma tarasc, sa-mi tarasc sufletul in noroi. O sa-l spal vreodata? As vrea sa scap de malul asta imputit? M-am folosit de ce nu trebuia ca sa ma agat de ceva ce nu-mi doream? Refuz sa cred in continuare ca asa e...sau poate e asa, dar toti se mint. Chiar TOTI? Adica prostia aia tine cand esti mic: principii, idei, tarie, constiinta, orgoliu. Apoi cand cresti vezi ca toti vor asta. Puteam ramane asa? Pana cand? Pana traiam din nou? Vezi mereu ca ce-ti doresti e in alte maini. La tine cand ajunge? sau poate nu-ti trebuie...
Ce s-ar fi intamplat daca eu mi-as fi schimbat drumul in ultimul moment?